Pentru înscrierea la Biblioteca Judeţeană:
- persoanele sub 14 ani vor veni însoţite de unul dintre părinţi / tutore, cu certificatul de naştere sau actul de identitate personal şi actul de identitate al părintelui / tutorelui însoţitor.
- persoanele peste 14 ani vor prezenta actul de identitate.
Legitimaţia de acces la Bibliotecă se eliberează în urma semnării Contractului de împrumut.
Titularii Legitimaţiei au acces la colecţiile şi serviciile Bibliotecii, după cum urmează:
- persoanele cu domiciliul stabil în judeţul Bihor pot împrumuta acasă cărţi şi alte documente din secţiile şi filialele Bibliotecii şi beneficiază de toate celelalte servicii oferite de acestea;
- persoanele care nu au domiciliul stabil în judeţul Bihor nu pot împrumuta acasă documente aparţinând Bibliotecii, dar pot beneficia de toate celelalte servicii ce se oferă în incinta instituţiei.
Regulament pentru utilizatori
I. Generalităţi
1. Accesul utilizatorilor la cataloagele, colecţiile şi serviciile Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Șincai“ se face în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi cu prevederile legale referitoare la protecţia patrimoniului cultural naţional, la drepturile de autor şi la drepturile conexe;
2. Pot beneficia de serviciile bibliotecii cetăţeni români care au domiciliul stabil în judeţul Bihor, iar ceilalţi cetăţeni români şi străini au acces limitat;
3. Utilizarea serviciilor şi a bunurilor bibliotecii se face pe baza Permisului de intrare / Cardului primit la înscriere. Pentru documentele pierdute, deteriorate sau distruse se plăteşte conform prevederilor legale.
4. Programul pentru public al bibliotecii:
II. Orarul
Începând de luni, 13 septembrie 2021, Biblioteca Județeană ,,Gheorghe Șincai” Bihor și filialele acesteia vor fi deschise publicului conform programului:
Secția pentru Copii și Tineret, Secția pentru Adulți, Sala de lectură și Depozitul General:
Luni - Vineri: 08,00 - 19,00
Sâmbătă: 09,00 - 13,00
Filiala ,,Ioșia” și Filiala ,,Decebal”:
Luni - Vineri: 09,00 - 17,00
Centrul de Informare Comunitară și Compartimentul Colecții Speciale:
Luni: 11,30 - 19,00
Marți-Vineri: 08,00 – 19,00
Sâmbătă: 09,00 - 13,00
• eventualele derogări de la programul inițial vor fi anunțate utilizatorilor prin afișare la sediu, filiale și pe pagina web a instituției
III. Înscrierea
• Frecventarea Bibliotecii se face în urma încheierii Contractului de servicii care constituie actul juridic prin care utilizatorul îşi asumă răspunderile morale, materiale şi penale, după caz, privind folosirea, păstrarea şi restituirea la termen a documentelor de bibliotecă împrumutate ori consultate, precum şi a celorlalte bunuri materiale din sălile bibliotecii. Contractul de servicii are valoare de înscris autentic şi constituie titlu executoriu.
• Pentru serviciile speciale (servicii internet, multiplicare, redactare bibliografii, etc.), servicii pe care biblioteca le realizează împreună cu alte instituţii sau organisme neguvernamentale se vor percepe taxe care vor fi stabilite, în condiţiile legii, prin regulamente proprii de organizare şi funcţionare, cu avizul autorităţii tutelare şi vor fi afişate la începutul anului în toate bibliotecile din reţea.
• Personalul de specialitate asigură asistenţă biblioteconomică utilizatorilor în accesarea şi găsirea informaţiilor sau a documentelor solicitate.
• Consultarea şi / sau împrumutul documentelor din colecţii se face în virtutea înscrierii. Pentru înscriere, utilizatorul trebuie să se prezinte personal cu Cartea de identitate sau pașaport.
• Înscrierea copiilor sub 14 ani se face pe baza prezentării Cărţii de identitate a unuia dintre părinţi sau tutori.
• Persoanele cu handicap locomotor se pot înscrie prin mandatar care prezintă actul de identitate însoţit de o procură cu specimen de semnătură.
• Pentru grupurile sociale defavorizate (din spitale, aziluri de bătrâni, penitenciare, etc.) se poate face înscriere colectivă printr-un responsabil desemnat de colectivitate şi însărcinat cu asigurarea şi garantarea integrităţii împrumutului.
• După semnarea Contractului de servicii se eliberează contra cost o Legitimaţie de acces, care este valabilă 1 an de la data înscrierii. Legitimaţia de acces este document unic și netransmisibil.
• Pierderea Legitimaţiei de acces se anunţă imediat bibliotecii. Un duplicat va fi eliberat după un răstimp de 15 zile.
• Utilizatorul titular răspunde de prejudiciile generate de utilizarea abuzivă a legitimaţiei şi de nedeclararea pierderii acesteia.
• În cazul schimbării principalelor date de identitate (nume, adresă, loc de muncă, număr de telefon) utilizatorul este obligat să comunice bibliotecii noua situaţie în termen de 15 zile.
• Înscrierile se sistează cu 30 minute înainte de închiderea bibliotecii.
IV. Împrumutul
• Pot beneficia de serviciul de împrumut la domiciliu cetăţenii români care au domiciliul stabil în judeţul Bihor, precum şi elevii şi studenţii flotanţi, cu excepţia celor aflaţi în semestrul al II-lea al ultimului an de studii.
• Cetăţenii români fără domiciliul stabil în Bihor, elevii şi studenţii flotanţi din semestrul al II-lea al ultimului an de studii, precum şi cetăţenii ce aparţin altor state au acces numai în sălile de lectură şi audio-video, pentru consultare şi / sau audiţii.
• Împrumutul la domiciliu şi consultarea la sala de lectură sunt permise numai utilizatorilor înscrişi, conform prezentului Regulament, care prezintă Legitimaţia de acces. Împrumutul se face personal şi cu asumarea responsabilităţii de către cel care împrumută.
• Bunurile culturale de referinţe şi de patrimoniu (cărţi rare, enciclopedii generale, enciclopedii de specialitate, dicţionare bilingve şi multilingve, dicţionare explicative, istorii ale diferitelor domenii, ghiduri, atlase, anuare statistice, bibliografii de valoare, manuale, culegeri de probleme, cursuri şi manuale pentru învăţarea limbilor străine, tratate, albume, publicaţii seriale precum şi ori ce alt tip de document existent într-un singur exemplar) se vor consulta numai în sălile de lectură. Numărul publicaţiilor care pot fi consultate este nelimitat. Solicitarea se face pe baza Buletinului de cerere sau a Cererii de consultare (pentru volumele apărute înainte de anul 1830) completate cu toate datele înscrise pe tipizat.
• Sălile de împrumut la domiciliu sunt organizate pe principiul accesului liber la bunurile culturale comune.Din bunurile culturale comune pot fi împrumutate maximum 7 unităţi de bibliotecă tip carte şi 2 materiale audiovideo, termenul de împrumut fiind:
a) 2 săptămâni pentru cărţi şi partituri;
b) 3 zile pentru documentele audiovideo;
• Pentru următoarele categorii de documente, termenul de împrumut se poate reduce la 10 zile, respectiv 8 zile, fără drept de prelungire:
- documente cu cel puţin 3 rezervări;
- lucrări de referinţă;
- documente cu frecvenţă mare de circulaţie într-o anumită perioadă a anului.
• Termenul de împrumut poate fi prelungit la cerere, înainte de expirarea lui, numai dacă pentru respectiva unitate biblioteconomică nu există solicitare de rezervare, cu condiţia prezentării publicaţiei la reînnoirea termenului.
• La solicitarea utilizatorului, se poate face rezervarea unităţilor biblioteconomice solicitate în Registrul / Caietul de precomandă.
• Utilizatorii bibliotecii beneficiază de următoarele servicii:
a) Accesul liber la informaţii de interes public.
b) Accesul la colecţii enciclopedice de unităţi biblioteconomice puse la dispoziţie în spaţii special amenajate pentru împrumut la domiciliu şi pentru consultarea la sala de lectură.
c) Accesarea directă a băncilor de informaţii organizate în scopul dezvăluirii şi regăsirii unităţilor biblioteconomice existente în bibliotecă (cataloage, liste bibliografice, ghiduri etc.).
d) Orientare şi îndrumare în bibliotecă, la instrumentele de informare şi colecţii cu acces liber la raft.
e) Oferirea de informaţii bibliografice minimale prin personalul de la relaţii cu publicul.
f) Materiale şi instrumente de promovare a produselor şi serviciilor (afişe, pliante, anunţuri în mass-media, liste, vitrine cu noutăţi etc.).
g) Împrumutul, restituirea sau rezervarea documentelor de bibliotecă solicitate.
h) Facilitarea dialogului cultural-civic între diferite grupuri şi personalităţi (întâlniri cu autori, editori etc.).
i) Participarea la marcarea evenimentelor culturale şi de interes comunitar (simpozioane, lansări de carte, dezbateri, medalioane literare, evocări, vernisaje expoziţii, concursuri etc.).
j) Colaborarea la programe de educaţie permanentă, formare şi perfecţionare umană şi profesională.
k) Accesarea colecţiilor în limbi străine.
l) Împrumutul interbibliotecar.
V. Obligațiile utilizatorului:
• Să respecte Regulamentul pentru utilizatori.
• Să informeze corect asupra datelor personale în cazul unor schimbări să anunțe bibliotecarul.
• Utilizatorul este obligat să folosească cu grijă unităţile de bibliotecă împrumutate, să nu le deterioreze, să nu le piardă şi să le restituie în cadrul termenului stabilit la împrumutarea acestora.
• Integritatea publicaţiilor solicitate va fi verificată de către utilizator în momentul împrumutului. Orice neregulă (pagini lipsă, decupaje, degradare fizică, conţinut schimbat, etc.) va fi semnalată bibliotecarului.
• Bibliotecarul care preia publicaţiile restituite de utilizator va verifica fiecare unitate biblioteconomică în parte. Pentru neregulile constatate se vor aplica sancţiunile stabilite prin prezentul Regulament.
• Sustragerea de documente din colecţia bibliotecii constituie contravenţie, pedepsindu-se conform legii.
• Să asigure igiena cărților împrumutate și să informeze biblioteca asupra îmbolnăvirilor de natură contagioasă
VI. Comportamentul în bibliotecă
1. Accesul în bibliotecă este interzis oricărei persoane care prin comportament sau ţinută produce deranjarea publicului utilizator sau a personalului.
2. Este interzisă introducerea unor materiale de propagandă sau lipirea de afişe fără autorizaţia bibliotecii.
3. Este interzisă intrarea în bibliotecă cu materiale inflamabile sau pirotehnice.
4. Este interzisă consumarea băuturilor alcoolice în interiorul bibliotecii.
5. Este interzis fumatul.
6. Este interzis accesul cu animale în incinta bibliotecii.
7. Folosirea garderobei sau a locurilor special amenajate este obligatorie. Banii şi obiectele de valoare se vor păstra de către utilizator.
8. În sălile de lectură este interzisă utilizarea telefoanelor mobile.
9. Utilizatorii pot să mănânce în holul polifuncțional.
10. Nu se pot fotografia cu aparate proprii documentele care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil şi din colecţiile speciale (bibliofile).
VII. Sancţiuni
• Nerestituirea la termen a documentelor de bibliotecă împrumutate de către utilizatori se sancţionează cu plata unei sume aplicate gradual, pentru fiecare document în funcţie de durata întârzierii şi eventualul caracter de recidivă al faptei, până la 50% din preţul mediu de achiziţie a documentelor de bibliotecă din anul precedent.
• Distrugerea sau pierderea documentelor de bibliotecă, bunuri culturale comune, de către utilizatori se sancţionează prin recuperarea fizică a unor documente identice sau prin achitarea valorii de inventar a documentelor, actualizată cu aplicarea coeficientului de inflaţie la zi, la care se adaugă o sumă echivalentă cu 1-5 ori faţă de preţul astfel calculat.
• În perioada în care utilizatorul este restanţier nu are dreptul de a mai împrumuta alte publicaţii. De asemenea, orice operaţie de împrumut se suspendă până la soluţionarea problemei restituirii sau despăgubirii bibliotecii.
• Se anulează dreptul utilizatorului la împrumut / consultare pe următoarele perioade:
a) o lună – pentru depăşirea termenului de restituire;
b) 6 luni – pentru două deteriorări sau pierderi succesive;
c) un an – pentru mai mult de 2 deteriorări sau pierderi.
• Se anulează definitiv dreptul de utilizare a serviciilor bibliotecii persoanelor care contravin prevederilor articolelor V și VI în mod repetat.
• Pentru serviciile speciale ale bibliotecii taxele se aduc la cunoştinţa publicului utilizator la începutul fiecărui an prin afişare în toate unităţile din reţea precum și pe pagina web a instituției.
VIII. Dispoziţii finale
Computerele şi materialele aferente PC-urilor trebuie utilizate obligatoriu conform regulilor anexate ansamblului electronic (modul de utilizare afişat la fiecare post PC). Copierea oricărui document (integral sau fragmente) se face cu respectarea Regulamentului.
Mod de aplicare a prezentului regulament
1. Personalul bibliotecii este însărcinat, sub responsabilitatea conducătorului instituţiei, cu aplicarea prezentului Regulament.
2. Prezentul Regulament intră în vigoare începând cu data aprobării ROF - ului instituţiei.
3. Orice modificare a prezentului Regulament este dată publicităţii prin afişare.
4. Prezentul regulament este Anexă la Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Bibliotecii, aprobat de Consiliul Judeţean Bihor şi intră în vigoare începând cu data de 1 martie 2021.
Download Regulamente
T | Nume | Mărime | Modificat la | Afișări |
---|---|---|---|---|
Regulament Valabil 2022 Utilizatori Regulamente si Cereri |
1.52 MB | 16-06-2022 | 588 | |
Regulament Valabil Utilizatori 2022 Regulamente si Cereri |
82.50 KB | 16-06-2022 | 313 |