Încărcare....
 

Noutăți Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”

Lansare de carte: „Sub Podu’ Înalt” de Mihai Sandu

Publicat 12-10-2026 08:53 - (26 Citiri)


Tritonic Grup Editorial vă invită la prezentarea volumului „Sub Podu’ Înalt”, semnat de Mihai Sandu, apărut în colecția LIT.
Miercuri, 14 octombrie 2026, ora 17:00
Sala Amfiteatru (etajul 1), Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Calea Armatei Române nr. 1A, Oradea
Invitați: autorul Mihai Sandu și scriitorul Bogdan Hrib.
Intrarea este liberă. Vă așteptăm!

Lecția de germană și engleză la Festifall !

Publicat 11-10-2026 08:49 - (36 Citiri)

Din seria activităților pregătite de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor în cadrul programului Festifall a făcut parte și o lecție interactivă de limba germană și engleză.
Cu un program atractiv, conceput de colaboratoarele noastre, Corina Edergal și Dana Boșca, de la Centrul de Limbi Străine, și cu participarea elevilor clasei a VII-a A de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, activitatea s-a transformat într-o experiență distractivă și educativă, în care învățarea limbilor străine a mers mână în mână cu buna dispoziție!
Mulțumim colaboratoarelor noastre pentru implicare și creativitate, precum și doamnei profesoare Alina Farc pentru sprijinul acordat și pentru participarea elevilor!
La bibliotecă, învățăm, descoperim și comunicăm dincolo de granițele limbii!

Împreună, binele prinde viață!

Publicat 09-10-2026 08:38 - (24 Citiri)


Asociația Viață În Dar s-a născut din recunoștința pentru o viață nouă, primită după nouă ani de dializă. Povestea mea, ca fondatoare, este despre reziliență, credință și iubirea pentru fiul meu, care mi-a dat puterea să merg mai departe.
Astăzi, această recunoștință devine misiune: să oferim sprijin psihologic, educațional și financiar persoanelor transplantate și celor care fac dializă.
Vă invit la o întâlnire dedicată vieții, speranței și puterii de a dărui, alături de doamna dr. Carmen Pantiș, cu mesajul „DA VIEȚII!”, povești inspiraționale, despre prietenie și sport, momente muzicale la pian, o expoziție caritabilă de pictură și un dulce răsfăț oferit de Cofetăria Doina.
Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, Oradea – Sala Amfiteatru, etajul 1
30 octombrie | Ora 17:00
Veniți să fim împreună, să celebrăm viața și să transformăm recunoștința în bine!

De la schiță la realitate” – atelier de design interior.

Publicat 08-10-2026 08:45 - (22 Citiri)


Spațiul bibliotecii a pornit de la o schiță și a devenit un loc în care ne întâlnim, citim și stăm cu plăcere. De aici a venit și ideea acestui atelier, să descoperim cum transformăm o idee desenată pe hârtie într-o amenajare funcțională și estetică.
Sub îndrumarea echipei Latisse Interior Design , participanții vor învăța noțiuni de bază despre designul interior, vor lucra cu diferite materiale și texturi și vor realiza propuneri de amenajare, aplicând cele învățate. Toate materialele sunt incluse în taxa de participare.
Atelierul este powered by DUVAL Furniture
Luni, 12 octombrie 2026, de la ora 18:00
Sala de consiliu, etajul 2, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor
Durată: 1 oră și 45 de minute
12 locuri disponibile
Taxa de participare: 50 lei/persoană
Înscrieri: bibliobihor at yahoo.com
Pentru rezervarea unui loc, trimiteți prin e-mail numele, prenumele și numărul de telefon.
Vă așteptăm să lucrăm împreună la idei pentru spații în care să ne simțim bine.

Lansare de carte – „Jégszilánkok” (Cioburi de gheață)

Publicat 08-10-2026 08:35 - (20 Citiri)


Volumul de poezie „Jégszilánkok” (Cioburi de gheață), semnat de Létai Eszter, va fi lansat joi, 8 octombrie, la ora 18:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor (etajul II, camera 34).
Autoarea va dialoga cu Rais W. István, redactor al revistei Várad, iar la eveniment va participa și actrița Firtos Edit.

Létai Eszter: Jégszilánkok – könyvbemutató
Létai Eszter Jégszilánkok című verseskötetét október 8-án, csütörtökön 18 órától a Gheorghe Șincai Bihar Megyei Könyvtár II. emeleti tanácstermében (34. ajtó) mutatják be.
A szerzővel Rais W. István, a Várad folyóirat szerkesztője beszélget, közreműködik Firtos Edit színművésznő.

O primă întâlnire cu biblioteca

Publicat 07-10-2026 10:01 - (23 Citiri)


Clasa a II-a C de la Liceul Teologic Penticostal „Betel” a participat la un tur de familiarizare cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor.
Însoțiți de doamna prof. înv. primar Ioana Negruț, cei mici au pornit într-o călătorie prin bibliotecă și au descoperit, pe rând, secțiile și spațiile noastre: de la Biroul de Înscrieri, Secția Tineret și Ludotecă până la Makerspace, Științe-Mediatecă și Secția Literatură.
Copiii au participat și la o simulare a procesului de autoîmprumut, au aflat cum sunt organizate și așezate cărțile la raft și au descoperit câte lucruri interesante îi așteaptă la bibliotecă.
Mulțumim pentru ajutor doamnelor Adriana Dumea și Geta Matiaș!
Îi așteptăm pe cei mici, împreună cu părinții, să revină la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor pentru noi descoperiri, povești și aventuri printre cărți!

Ziua Educației la Filiala Ioșia

Publicat 06-10-2026 09:57 - (26 Citiri)

Ziua Educației, celebrată la Filiala Ioșia a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor!
Educația, creativitatea și bucuria de a descoperi frumosul se întâlnesc la bibliotecă!
Am avut plăcerea de a expune lucrările de pictură realizate de copiii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, sub îndrumarea doamnei profesor Crăciun Alina-Ioana.
Prin culoare, imaginație și sensibilitate, micii artiști ne reamintesc cât de important este să încurajăm talentul, să susținem creativitatea și să le oferim copiilor spații în care să-și exprime liber emoțiile și ideile.
Felicitări copiilor pentru lucrările minunate și doamnei profesor pentru implicarea și dedicarea cu care le îndrumă pașii în lumea artei!
Vă invităm la Filiala Ioșia să descoperiți această expoziție plină de culoare și bucurie!

Prima întâlnire a Clubului de română

Publicat 03-10-2026 08:32 - (24 Citiri)


Ieri 2 octombrie, a avut loc prima întâlnire a Clubului de română.
Vara a trecut, dar amintirile și poveștile frumoase au rămas, de aceea am propus ca primă temă de discuție una foarte captivantă. Am vorbit despre vacanțe, călătorii și locurile speciale pe care le-am descoperit sau pe care visăm să le vizităm. Bineînțeles, discuția nu ar fi fost completă fără partea noastră preferată: gastronomia! Am împărtășit rețete tradiționale, gusturi din țările de origine și experiențe culinare noi care ne-au cucerit.
Pentru că o călătorie reușită cere și puțină organizare, am discutat și despre bugete – cum reușim să planificăm evadări frumoase fără să ne depășim posibilitățile și ce trucuri folosim pentru a călători inteligent.
Aceste întâlniri nu sunt doar despre exersarea limbii române, ci și despre sprijin reciproc și prietenii, mai ales când ești departe de casă.
Te așteptăm și pe tine la următoarea noastră întâlnire!
Ne vedem joi, 8 octombrie, la ora 14:00, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor.
Coordonatorii proiectului: Lilia Blaga și Cipriana Chiriac