Clubul de lectură – ediția în limba română
Publicat 28-05-2026 15:17 - (6 Citiri)La această întâlnire au participat copiii clasei a IV-a D de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, alături de doamna profesor pentru învățământ primar Andaluza Raț.
Activitatea a fost organizată cu participarea studentelor de la FSSU, specializarea Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar: Lorena Bianca Mendea, Anemona Ioana Vedinaș, Diana Gabriela Petrugan, Alexia Maria Opriș, Maria Andrada Porcar, Alexandra Petruța Juhas, Maia Andreea Țîrț și Mara Cornelia Bejușca.
Copiii au citit fragmente din cartea „Povestiri de citit pe sub bancă” de Alex Moldovan și și-au exprimat părerile despre pasajele citite prin intermediul emojiurilor zâmbitoare, supărate, nelămurite și multe altele. Activitatea a continuat cu lucrul în echipe și jocul „Adevărat sau fals”, care a adus mult entuziasm și voie bună.
Întâlnirea a fost coordonată de doamna Președinte APCE, Simona Laurian-Fitzgerald căreia îi mulțumim pentru sprijin.
Ca de fiecare dată, ne-a fost alături doamna profesor universitar dr. Magdalena Danciu, coordonatoarea programului Clubul de lectură, căreia îi mulțumim pentru implicarea și dedicarea oferite acestui proiect educațional.