Revenirea la normalitate. 6100 de cărți noi pentru bibliotecile publice din județul Bihor
Publicat 22-12-2022 14:36 - (733 Citiri)Nu există educație în lipsa lecturii, și nici lectură în absența cărților. Pornind de la această idee, Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Bihor a avut inițiativa de a asigura (cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bihor), începând din acest an, achiziția centralizată de carte care să acopere nevoia de titluri noi pentru toate bibliotecile publice din județ, atât a celor din mediul urban cât mai cu seamă a celor din mediul rural.
Prima etapă a acestui proiect a însemnat, în vara acestui an, achiziționarea a peste 1.100 de volume, bugetul alocat fiind de 40.000 de lei, iar la sfârșitul anului, dispunând de această dată de un buget de 160.000 de lei, au fost cumpărate aproape 5.000 de cărți distribuite apoi bibliotecilor din 33 de comunități din județul Bihor (8 în orașe şi 25 în comune).
Pictura - Darul lui Dumnezeu
Publicat 21-12-2022 21:14 - (872 Citiri)ARSENIE VULTURAR, născut în ziua de 27 mai 2011, sat. Băița (orașul Nucet), jud. Bihor, a urmat grădinița la Băița. Mai apoi s-a mutat împreună cu familia: tata, mama și cele trei surioare în satul Drăgănești, unde urmează cursurile Școlii Gimnaziale “Viorel Horj”, fiind elev până în prezent acolo. Este atras de artă, modelaj, pictură, grafică, desen. O fire foarte curioasă, consecvent, credincios, lucrează zilnic ore în șir, e un autodidact. Frecventează cursul de iconografie pe sticlă, organizat de Protopopiatul Ortodox din Beiuș. Pe lângă talentul dat de Dumnezeu, e foarte curajos în a se exprima în artă, având o doză accentuată de creativitate. Îi place natura, merge la înot, săniuță, ski. La școală este un elev sărguincios și conștiincios.
Conferințele revistei Familia: Radu Paraschivescu, unanimitatea, o utopie
Publicat 29-11-2022 08:29 - (782 Citiri)Revista de cultură Familia și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, Oradea, cu sprijinul Muzeului Țării Crișurilor și al Librăriilor Humanitas, prilejuiesc luni, 5 decembrie, de la ora 17, în Amfiteatrul Muzeului Țării Crișurilor, întâlnirea și dialogul publicului cu scriitorul și traducătorul RADU PARASCHIVESCU. Conferința – Unanimitatea, o utopie – va fi dublată de prezentarea, făcută de Dan-Liviu Boeriu, a celui mai recent roman al scriitorului, Podul Diavolului, intrat de doar câteva zile în librării.
145 de ani de la nașterea poetului maghiar Ady Endre
Publicat 23-11-2022 13:17 - (1053 Citiri)În data de 22 noiembrie, cu ocazia momentului festiv (145 de ani de la nașterea poetului maghiar Ady Endre), ne-a vizitat clasa a X-A I (cu profilul de științe ale naturii). Elevii au făcut cunoștință cu publicațiile ziaristului Ady Endre, din cotidianele Szabadság și Nagyváradi Napló.
Clasa a X-a I, a avut sarcina să reconstruiască 4 articole din piesele decupate din publicațiile: Hull a hó, Akik válnak, A sugó komája és a Versek az ideálhoz.
Reconstrucția articolelor a fost realizat cu succes! Elevii au citit articolele lui Ady Endre, publicate în Nagyváradi Napló din anul 1902 perioada (ianuarie-iunie).
Vă mulțumim pentru munca creativă!
„Biblioteca bunicilor” - cărți pentru vârstnicii din instituțiile de ocrotire
Publicat 17-11-2022 09:30 - (737 Citiri)„Biblioteca bunicilor”, proiectul demarat în luna mai, merge înainte, pas cu pas. Obiectivul proiectului este acela de a duce cărți, a le organiza și a desfășura activități cu „bunicii” aflați în instituții de ocrotire.
În calitatea noastră de bibliotecari, nu putem acoperi nevoile lor zilnice de hrană sau îmbrăcăminte, însă putem încerca să acoperim, în mică măsură, dar constant, nevoia lor de socializare, de apartenență la lume, precum și câte ceva din nevoile lor personale: o anumită carte, o integramă, o păpușă, un cântec, o discuție, niște ațe, ace, capete de pânză...
Alături de noi a fost și de această dată doamna Maria Matei din Sânmartin. Împreună am cântat colinde, am vorbit despre copii, familii, sărbătoare.
Expoziția „Palatul Pionierilor - Istorii Subiective” inițiată de Muzeul Național Cotroceni
Publicat 16-11-2022 17:06 - (693 Citiri)Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din județul Bihor, în parteneriat cu Muzeul Național Cotroceni din București, vernisează vineri, 18 noiembrie 2022, ora 12, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” expoziția „Palatul Pionierilor – Istorii Subiective”, care are în centru istoria Palatului Pionierilor, așa cum a fost trăită și simțită de elevii care i-au trecut pragul.
În cele peste trei secole de existență, ansamblul Cotroceni a fost martorul celor mai importante momente din istoria țării noastre. Traiectoria sa de reședință domnească și regală a fost întreruptă în 1948, odată cu instituirea regimului comunist. Prin deciziile succesive ale noii puteri politice, ansamblul a fost dat în folosința Uniunii Tineretului Muncitor în 1949 și transformat, din 1950, în primul Palat al Pionierilor din Republica Populară Română, după modelul celui de la Moscova.
Revista de cultură „Familia”: Lansare de carte Sabina Fati
Publicat 14-11-2022 20:22 - (696 Citiri)Revista de cultură „Familia” și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea, în colaborare cu Editura și Librăriile Humanitas invită cititorii joi, 17 noiembrie, ora 17.00, în Amfiteatrul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, cu ocazia lansării volumului 𝑪𝒂̆𝒍𝒂̆𝒕𝒐𝒓𝒊𝒆 𝒑𝒆 𝒖𝒓𝒎𝒆𝒍𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒇𝒍𝒊𝒄𝒕𝒆𝒍𝒐𝒓 𝒅𝒆 𝒍𝒂̂𝒏𝒈𝒂̆ 𝒏𝒐𝒊: 𝑲𝒖𝒓𝒅𝒊𝒔𝒕𝒂𝒏, 𝑰𝒓𝒂𝒌, 𝑨𝒏𝒂𝒕𝒐𝒍𝒊𝒂, 𝑨𝒓𝒎𝒆𝒏𝒊𝒂, cea mai recentă carte a jurnalistei 𝐒𝐚𝐛𝐢𝐧𝐚 𝐅𝐚𝐭𝐢, autoarea volumelor documentare „Singură pe Drumul Mătăsii: 80 de zile, 15.000 km, 2500 de ani de istorie” și „Ocolul Mării Negre în 90 de zile: Şapte ţări, opt graniţe şi o lovitură de stat în prime-time”, apărute la Humanitas în 2015 și 2016.
Sabina Fati va purta un dialog cu scriitorul și profesorul Florin Ardelean, de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării a Universității din Oradea.
Costumul popular „de Bihor”
Publicat 05-11-2022 16:13 - (1185 Citiri)Noiembrie, aproape iarnă, afară e întuneric, dar în bibliotecă, la căldură, fetele încep să croiască noi ii. Anul acesta, costumul popular bihorean a fost în atenția noastră. Chiar dacă încă nu avem cunoștințele și priceperea necesare pentru a putea face noi unul, ne îndreptăm cu pași siguri în această direcție. Viorica Știube, meșter popular, ne ajută să găsim raportul adecvat între modern și tradițional. Până atunci, ne îmbrăcăm din „lăzile bunicilor”...
Săptămâna viitoare va începe o șezătoare la Muzeul Țării Crișurilor, acolo se vor lucra doar modele tradiționale de Bihor. Vom mai avea deci o sursă de informare. Tot zilele acestea, pe aceeași temă, am primit din Noua Zeelandă o cerere de model de port bihorenesc.