Rebeca, Ligia, Ștefan înființează un club de lectură pentru tineret la Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai" .
Clubul numit "Lectură și Rumoare" se adresează în special adolescenților și tinerilor, dar oricine este binevenit .
Într-un cadru deschis și relaxant ne vom întâlni o dată pe lună, la bibliotecă, pentru a discuta impresiile noastre despre cartea propusă de noi.
Prima întâlnire va avea loc joi, 8 Mai de la ora 17, iar cartea propusă se numește "Migdală", un bestseller sud coreean cu peste 1 milion de exemplare vândute.
”Migdală” are la bază o poveste emoționantă și triumfătoare despre cum dragostea, prietenia și perseverența pot schimba o viață pentru totdeauna. Autoarea, Sohn Won-pyong este o romancieră, scenaristă și regizoare de succes.
Cei ce doresc să ia legătura organizatorii pot folosi e-mailul lecturasirumoare@gmail.com, unde puteți să vă confirmați prezența, deși nu este obligatoriu sau puteți să ne propuneți titluri noi pentru întâlnirile viitoare.
Vă așteptăm la bibliotecă alături de Clubul "Lectură și Rumoare"!