Toate femeile sincere seamănă între ele, dar fiecare mincinoasă e mincinoasă în felul ei. O colecție extraordinară de povești-minciuni, spuse cu talent sti neobrăzare, dar fără scop. Căci arta feminină de a minți e "artă pentru artă", e ficțiune. Mincinoase pot fi toate, fetiţe sau femei mature, mame onorabile sau prostituate. Ciudat însă, din fiecare poveste scornită iese la iveală și o viață cât se poate de reală, care-ți rupe inima și te face s-o îndrăgești pe mincinoasă. Jenia, femeia care migrează de la o minciună la alta legând poveștile, nu știe să mintă, dar învăță arta de a se lăsa mințită, pe care femeile o folosesc îndeobște cu bărbații.
Observația criticului: Cea mai teribilă poveste este ultima, a Jeniei, în care minciuna e mult mai bine ascunsă decat în celelalte. Sau poate atât de la vedere, că n-o bagi în seamă. Dacă o descoperiți, e clar ca știți câte ceva despre "arta de a trăi".
LUDMILA ULIȚKAIA, una dintre cele mai importante și apreciate voci ale literaturii contemporane, s-a născut într-un sat din Urali în 1943. După ce își ia licența în biologie la Universitatea din Moscova, lucrează în cadrul Institutului de Genetică. La sfârșitul anilor ’70 se angajează consilier la Teatrul Evreiesc din Moscova și scrie scenarii de film. Primul său roman, Soniecika (1995; Humanitas, 2004; Humanitas Fiction, 2019), îi aduce instantaneu notorietatea, fiind nominalizat pe lista scurtă la Premiul Booker pentru Literatura Rusă și recompensat cu premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi. Următorul roman, Medeea și copiii ei (1996; Humanitas Fiction, 2019), îi sporește renumele cu o nouă nominalizare la Premiul Booker, pe care și-l adjudecă în 2001 pentru Cazul doctorului Kukoțki, roman încununat și cu Premiul Penne (2006; Humanitas Fiction, 2020). Înmormântare veselă (1997; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019), unul dintre cele mai apreciate romane ale autoarei, este tradus în peste douăzeci de limbi. De același succes se bucură volumele de povestiri Fetițele (2002; Humanitas Fiction, 2013) și Oamenii țarului nostru (2005; Humanitas Fiction, 2023), distins cu Premiul Kniga Goda (Cartea Anului) în 2005, Trupul sufletului (2019; Humanitas Fiction, 2025), precum și romanele Minciunile femeilor (2003; Humanitas, 2005; Humanitas Fiction, 2019) și Al dumneavoastră sincer, Șurik (2003; Humanitas, 2008, Humanitas Fiction, 2019), câștigător a mai multe premii: Romanul anului 2004 în Rusia, Premiul Național pentru Literatură în China (2005) și Grinzane Cavour în Italia (2008). Daniel Stein, traducător (2006; Humanitas Fiction, 2011) a fost încununat cu premiile: Bolșaia Kniga (Marea Carte), Părintele Alexandru (Germania, 2008) și Simone de Beauvoir pentru libertatea femeilor (Franța, 2011). În 2010, Ulițkaia publică bestsellerul Imago / Cortul verde (Humanitas Fiction, 2016), în 2015, Scara lui Iakov (Humanitas Fiction, 2018), iar în 2020, A fost doar ciumă (Humanitas Fiction, 2021). Cărțile Ludmilei Ulițkaia s-au vândut până în prezent în peste trei milioane de exemplare. În 2013 i s-a acordat distincția Officier de la Légion d’honneur, în 2014, Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană și în 2020, Premiul Siegfried Lenz, în 2022 Premiul Formentor, iar în 2023 Premiul pentru Pace Eric Maria Remarque. Din martie 2022, scriitoarea s-a exilat la Berlin.
Clubul de lectură Synesthesia
Publicat 28-07-2025 18:18 - (17 Citiri)Încă o întâlnire reușită a clubului de lectură Synesthesia în 29 iulie.
Femeile mint cum respira, spune Ludmila Ulitkaia. Drept e ca nu toate, numai cele care au darul fabulatiei. Minciunile lor sunt gogonate, unele sunt frumoase, rod al unei fantezii debordante, altele sunt urate, „schioape“, ascund adevaruri crude. Cand mint, femeile povestesc istorii personale, caci minciuna traita si spusa cu lacrimi în ochi, ca sa induioseze, devine credibila pentru naivi. Si naivitatea, ca si capacitatea de a minti, este un dat natural „la fel ca laptele, mesteacanul sau bondarul“. Volumul Minciunile femeilor e construit sub forma de tema cu variatiuni, in sase registre diferite: o femeie frivola inventeaza o poveste despre copiii pe care nu i-a avut („Diana“), o fetita de zece ani inventeaza întamplari cu un frate mai mare care nu exista („Fratele Iurocika“), o adolescenta isi inventeaza prima iubire („Sfarsitul povestii“), o profesoara de literatura „vinde“ poeziile altora drept ale ei („Un fenomen al naturii“), prostituatele isi inventeaza biografii induiosatoare („O ocazie fericita“), femeile isi construiesc viata pretinzând ca-i iubesc pe aceia pe care de fapt ii invidiaza si-i urasc („Arta de a trai“). Un infern, ar spune unii. Poate, ar spune altii, dar se poate trai si asa...