𝘽𝙤𝙭 𝙊𝙛𝙛𝙞𝙘𝙚. 𝙥𝙧𝙤𝙯𝙖 2025
Publicat 14:15 - (4 Citiri)Vă invităm luni, 24 noiembrie, de la ora 18.30, la Cărturești Carusel, la evenimentul de lansare a antologiei: 𝘽𝙤𝙭 𝙊𝙛𝙛𝙞𝙘𝙚. 𝙥𝙧𝙤𝙯𝙖 2025
Coordonatori antologie: Miron Beteg, Mihók Tamás, Mircea Pricăjan – Revista de cultură Familia
Autori BOX Office. PROZA – Alexandru Lamba, Alina Cobzac, Anca Chimoiu, Andrei Crăciun, Bogdan Munteanu, Cristian Boricean, Cristian Englert, Cristina Chira, Daniel Timariu, George C. Dumitru, Ioana Unk, Iulia Biró, Mihaela Buruiană, Oana Paler, Ovidiu Lorenz, Radu Găvan, Raluca Nagy
De ani buni, Familia și-a făcut un obicei din a aduna, în numerele ei estivale, cele mai vii voci ale literaturii momentului. Încet, aceste grupaje au căpătat amploare și s-au transformat în adevărate antologii – scene pe care scriitorii de azi își prezintă poveștile.
„Box Office” este titlul sub care au stat aceste întâlniri anuale cu proza contemporană. Acum, pentru prima dată, selecția părăsește paginile revistei și se adună între coperte, ca antologie în toată puterea cuvântului. Un barometru al prozei de azi, o imagine vie a literaturii care se scrie acum.