Experiențele Erasmus+ prind viață atunci când sunt împărtășite!
Publicat 11:23 - (7 Citiri)Cele patru colege ale noastre care au participat la mobilități de tip job shadowing, desfășurate în perioada 25–29 mai 2026, au prezentat colegilor din Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor ceea ce au învățat în timpul vizitelor de studiu, în cadrul unei sesiuni de diseminare.
- Claudia Pop și Anca Șinca au desfășurat mobilitatea la Wallachian Regional Museum Library din Vsetín, Cehia. Pe parcursul vizitei au observat modul de gestionare a colecțiilor de bibliotecă, organizarea expozițiilor de carte și desfășurarea activităților culturale și educative dedicate publicului, precum și organizarea activităților curente ale bibliotecii.
- Lilia Blaga și Cipriana Chiriac au desfășurat mobilitatea la Biblioteca Națională Slovacă (Slovenská národná knižnica) din Martin, Slovacia. Acolo au descoperit modul de organizare a expozițiilor de carte și programelor culturale, funcționarea serviciilor de bibliotecă, relația cu utilizatorii și procesele de digitalizare și conservare a documentelor.
- În cadrul întâlnirii, colegele noastre au prezentat exemple de bune practici, idei și soluții care pot fi adaptate și aplicate în activitatea bibliotecii, contribuind astfel la dezvoltarea serviciilor oferite comunității.
Le mulțumim pentru implicare și pentru că au adus înapoi experiențe și cunoștințe care vor contribui la dezvoltarea instituției noastre.
Activitatea face parte din proiectul Erasmus+ 2025-1-RO01-KA121-ADU-000334108 al Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, dedicat dezvoltării profesionale a personalului și schimbului de bune practici la nivel european.