Participanții au explorat teme precum contrastul dintre Orient și Occident, critica societății franceze din secolul al XVIII-lea, libertatea și moralitatea. De asemenea, au discutat despre stilul epistolar și modul în care personajele își exprimă opiniile și prejudecățile , evidențiind mecanismele subtile ale satirei.
Discuția a încurajat exprimarea în limba franceză, argumentarea clară și schimbul de perspective, contribuind la înțelegerea contextului cultural și a mesajelor transmise de autor. Activitatea a îmbinat studiul literaturii cu dezvoltarea competențelor lingvistice .
Participarea activă, întrebările formulate și interpretările personale au transformat întâlnirea într-un schimb autentic de idei .
”Scrisorile persane” la Clubul de franceză
Publicat 04-12-2025 14:17 - (52 Citiri)Întâlnirea de miercuri a Clubului de franceză a fost dedicată unei opere emblematice a iluminismului francez: Scrisorile persane de Montesquieu, un text care invită la reflecție prin spirit critic, curiozitate și umor .
Baronul Charles-Louis de Montesquieu, scriitor și filosof francez, este una dintre figurile centrale ale iluminismului. Romanul epistolar, publicat în 1721, reprezintă una dintre lucrările sale de referință.
Următoarea întâlnire va avea loc miercuri, 17 decembrie, de la ora 17:00, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor – vă așteptăm cu drag!