În această primă etapă, Teatru DeLear a facilitat întâlniri creative și dialoguri între autori și artiști, pregătind textele pentru întâlnirea cu publicul.
Rezultatele sunt prezentate printr-o serie de lecturi publice, organizate în două întâlniri, fiecare urmată de discuții deschise cu spectatorii – o invitație la dialog și la descoperirea unor noi voci ale dramaturgiei bihorene. Prima întâlnire a avut loc în data de 19 decembrie 2025, în cadrul căreia au fost lecturate textele „Bones sau despre fragilitate” de Ștefan Mihai și „Cineva caută un B-ou” de Anastasia Birău.