- Primul film („Un oraș donat”) lansează întrebări ce reverberează asupra întregului program: accesul prezentului la istorie, complicitatea filmului la obturarea adevărului istoric, credibilitatea arhivei. Un film nazist e denunțat ca fals. Nu imaginea pretins documentară, ci desenul și documentul de arhivă restabilesc adevărul.
- Al doilea film („Locuitori ai castelelor Ungariei”) explorează patrimoniul construit: urmele fizice ale istoriei – castelele Ungariei – și memoria perisabilă a trecutului odată cu dispariția fizică a martorilor săi.
- Cel de-al treilea film („Lăsați să ni se audă vocile!”) documentează o formă de patrimoniu intangibil: un tip de contexte de producție media acum dispărute, anume fenomenul stațiilor de radio independente apărute în Iugoslavia rurală, ca forme locale de mobilizare populară.
- Ultimul film al programului („Letopisețul lui Hrib”) readuce în atenție patrimoniul material: un muzeograf amator din România și-a transformat casa în muzeu al tradițiilor locale. Privind dincolo de film, aflăm că muzeul nu a supraviețuit morții custodelui său, survenită curând după căderea regimului Ceaușescu. Presiunile și aspirațiile hrănite de noua ordine capitalistă au distrus muzeul, așa cum au permis și distrugerea fabricilor și a studiourilor de film rămase în urma fostului regim.
Lumea documentată de aceste filme a rămas înscrisă în memoria culturală globală: trauma definitorie a Holocaustului, un „Bloc Estic” mai divers decât a fost perceput din exterior, o „Cortină de Fier” diferit permeabilă de la o țară la alta. Umbrele acestei lumi bântuie încă un prezent care are tot mai puține puncte de convergență cu trecutul.
Alcătuim acest program pe fondul unei reformări surprinzătoare a dinamicilor de putere la nivel global, a nostalgiei crescute pentru forme de autoritarism reconfigurate pe filieră tehnologică, a proliferării populismelor și dezinformării pe platformele de comunicare. Ne dorim ca programul să funcționeze ca o terra firma în prezentul nostru tulburat, amintindu-ne de reziliența care a făcut posibilă supraviețuirea acestei regiuni și hrănindu-ne sentimentul de apartenență la istoria comună a Europei.