Atelier de carte veche
Publicat 29-10-2026 09:26 - (18 Citiri)Astăzi am deschis colecțiile speciale ale bibliotecii pentru participanții la Atelierul de carte veche
Am pornit cu un tur ghidat în depozitele de carte veche, apoi participanții au lucrat direct cu cărți alese chiar de ei și le-au întocmit fișele bibliografice. Pentru a completa informațiile despre volumele alese, au căutat date în cataloage și baze de date online, folosind echipamentele achiziționate de bibliotecă prin PNRR. Am descifrat litere chirilice și gotice, am citit date scrise cu numere romane și am descoperit cât de multe poate spune o singură pagină de titlu.
Mulțumim tuturor celor care au venit și au privit cartea veche cu atâta curiozitate. Mulțumiri speciale dr. Silviu Sana, care a coordonat atelierul și ne-a ghidat pas cu pas.
Atelierul a fost organizat de Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în parteneriat cu Fundația Culturală de pe lângă Biblioteca „Gheorghe Șincai” Oradea.
Atelierul va fi reluat. Vă invităm să urmăriți paginile bibliotecii pentru următoarele date !